Sesiune suplimentară de admitere pentru locurile rămase neacoperite la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 477 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova anunță organizarea sesiunii suplimentare de admitere pentru locurile rămase neacoperite atât pentru studii superioare de licență și integrate, cât și pentru studii superioare de master, la următoarele programe de studii:
La studii superioare de licență și integrate au rămas disponibile următoarele locuri (în bază de contract): Farmacie – 5 locuri, Asistență medicală generală – 5 locuri, Optometrie – 5 locuri și Sănătate publică – 5 locuri.
De asemenea, au rămas neacoperite 3 locuri bugetare, exclusiv pentru absolvenții liceelor din raioanele de est care au studiat conform programelor aprobate de Ministerul Educației și Cercetării: Medicină – 2 locuri și Farmacie -– 1 loc.
În același timp, au rămas câteva locuri libere și la studii superioare de master, unde se oferă 13 locuri în bază de contract: 6 locuri – Nutriție umană, 3 locuri – Intervenție timpurie în copilărie, 2 locuri – Tehnologii moleculare în sănătate, 2 locuri – Nursing avansat.
Astfel, în perioada 13-15 august, candidații la studii superioare de licență și integrate, și la studii superioare de master, vor depune dosarul on-line, pe platforma eadmitere.gov.md Reamintim că la sesiunea suplimentară a concursului de admitere pot participa și candidați care nu au reușit să aplice dosarul on-line la sesiunea de bază.
Notă: Candidații care nu au promovat concursul final de admitere vor primi în poșta electronică un mesaj cu subiectul „Dosar respins” de la platforma eAdmitere . Faptul dat nu echivalează cu excluderea din listele de concurs, iar candidații pot rămâne în continuare în concurs sau pot depune dosarul în sesiunea suplimentară.
Potențialii studenți vor prezenta originalele tuturor actelor depuse în dosarul personal pe platforma https://eadmitere.gov.md :
- actul de studii cu anexa/suplimentul cu note, însoțit de o copie;
- buletinul de identitate (pașaportul) în termen de valabilitate și o copie a documentului de identitate;
- 4 fotografii 3 x 4 cm tip buletin.
Suplimentar vor fi prezentate:
- actele confirmative pentru candidații care au optat pentru concursul de 15 la sută;
- certificatul de recunoaștere și echivalare a actului de studii obținut în străinătate,
alte acte după caz.
Notă: Candidații care nu au promovat concursul final de admitere în sesiunea de bază pot depune dosarul în sesiunea suplimentară.
Rezultatele intermediare ale sesiunii suplimentare de admitere la studii superioare de licență și integrate, precum și cele de master vor fi publicate la 20 august curent, pe site-ul Universității. Ulterior, candidații la studii vor depune actele în original în perioada 21-23 august, pe data de 24 august vor fi anunțate rezultatele finale, iar în zilele de 25 și 26 august se vor semna contractele și se vor achita taxele de studi
Pentru informații cu privire la oferta educațională a Universității, Regulamentul de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu”, taxe sw studii și răspunsuri la întrebări frecvente, accesați: https://admitere.usmf.md/ro/admitere/studii-universitare/candidati-autohtoni
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii